Boris Velimirovici

Al Noulea Cer este garsoniera de la etajul noua din Titan in care incerc sa ma regasesc in fiecare dimineata si sa imi adun fortele pentru o noua zi. Cateodata (in ultimul timp tot mai des) am nevoie de meditatii in munti sub cascade. Evident, ma multumesc cu dusul, alteori o raza de soare e suficienta.

Ador inaltimile, visul meu este sa zbor in spatiu, de aici detaliile nu mai sunt asa de importante si lumea e frumoasa. Dar, din pacate, in fiecare zi trebuie sa apas tasta P din cabina liftului pentru a reveni cu picioarele pe Pamant. Oare cum se simt ingerii pazitori cand coboara la munca? Isi iau cizmele de cauciuc si salopeta? Aseara pe strada am vazut o doamna respectabila care injura pe cineva la telefonul mobil in timp ce isi facea cruce pentru ca tocmai trecea pe langa o biserica.

Imi plac orasele mari, freamatul multimilor. Sunt pline de imprevizibil si te fac sa simti ca traiesti. Daca plec din oras, dupa doua zile ma plictisesc si vreau inapoi. Totusi, nu-mi plac jocurile de puzzle cu rezolvare oricat de spectaculoase ar fi. E ca si cum ai trai intr-o viata deja traita in care stii ce va urma. Sau invers. Nu imi plac vietile traite. E ca si cum ai dezlega un puzzle cu rezolvarea in fata.

Si atunci ce faci? Te sinucizi?

Sunt mult prea las (sau curajos) pentru asa ceva. Cand am fost reporter am urmarit un caz de sinucidere a unui om foarte bogat. S-a dus in subsolul vilei sale luxoase, si-a legat cravata de o teava si a incercat sa se spanzure, dar cravata a cedat. Apoi a luat liftul care il ajuta sa urce cele doua niveluri ale vilei si s-a aruncat de pe terasa in piscina goala. De data asta i-a iesit. Niciodata n-am inteles sinuciderile in randul milionarilor. Cica avea probleme in afaceri, avea datorii. Nu-l judec, dar intamplarea m-a pus pe ganduri.

E greu sa incepi de jos mai ales daca n-ai fost niciodata acolo. Dar cat de jos inseamna jos? Cei care cad de mai multe ori de la inaltimi din ce in ce mai mari se obisnuiesc? Cred ca exista o legatura intre otrava si cadere, daca o iei in doze mici devi imun, dar daca iei o doza mai mare deodata – mori. Pentru cei care au luat-o deseori de la zero e ca un sport extrem, le place sa riste totul, sa simta andrenalina pulsand in vene si nu le e frica de cazaturi.

Apropo, cred ca de asta coboara ingerii pe pamant – sa o ia de la inceput. E sportul lor extrem preferat.

Ma bucur ca ceva mai mult de 50% dintre romanii cu drept de vot au inteles in sfarsit cat de important este sa te duci sa dai cu stampila atunci cand tara are nevoie de tine. Dar unde sunt ceilalti (aproape) 50%?

Impresia generala este ca alegerile din Romania si campionatul intern de fotbal au foarte multe lucruri in comun. Printre altele, prezinta un interes scazut din partea publicului si nu sunt castigate intodeauna de cel mai bun ci de cel care are mai multe valize pentru blaturi. Autocare cu “ultrasi” au fost organizate de ambii finalisiti, ceilalti, cu posibilitati mai reduse, au mizat naiv pe corectitudine si pe faptul ca suporterii lor pot urla mai tare decat pot ceilalti fura sau, mai nou, manipula.

In fine, fiecare cu mogulul sau si institutul sau de sondare. Nu asta ar fi problema daca dupa castigarea campionatului intern nu ar incepe cupele europene.

Important este ca cel care va reprezenta Romania in Europa sa fie in stare, daca nu prinde primavara europeana, macar sa treaca de turul doi preliminar.

Si daca fotbalul e cel mai important lucru dintre lucrurile neimportante, iar infrangerile ne ustura un pic dar trec repede, de politica depind sanatatea noastra, educatia noastra, agricultura noastra si tot ceea ce tine de un trai normal.

Nu stiu ce realizari va aduce noul cincinal prezidential, dar sper ca va aduce cateva puncte in plus la ratingul de tara si ca in viitorul apropiat vom juca si noi direct in grupele Ligii Campionilor fara sa mai fim nevoiti sa trecem de doua, trei tururi preliminare cu echipe din Albania, Macedonia, Bosnia, Moldova sau Belarus.

Hai Unirea! Maine jucam pentru primavara europeana!

Bucuresti, 13 noiembrie 2009 (vineri), in plina campanie electorala pentru presedintie.

Pe strada, in zona statiei de metrou Piata Sudului din sectorul 4, am vazut o scena care daca n-ar fi tragica ar fi un banc aproape reusit.

Afisul este al unui candidat care nu conteaza, dar sloganul se potriveste:

SUNT ROMAN SI NU SUNT DE VANZARE

(scuze! – poza e facuta cu mobilu’)