N-am mai scris de mult. N-am prea avut timp. M-am implicat intr-un proiect important.
Am ajuns in locul in care multi au visat sa ajunga. Din pacate nu m-am prea corelat cu momentul.
Intru in lupta cu o mana de oameni nu foarte pregatiti si cu un moral dezastruos. Avem de aparat un blazon sub a carui greutate ne cam tremura genunchi, dar sunt hotarat sa castig sau sa cad luptand.
Ma simt ca si cum as fi numit la comanda unei armate decimate care asteapta ca goarna sa sune retragerea – capitularea fiind doar o chestiune de timp. Ostasi sunt insa mult prea demni sau incapatanti, curajosi sau nebuni ca sa ridice steagul alb. Nimeni nu vrea sa-si pateze onoarea prin acest gest. Sacrificiul suprem ramane singura optiune. Daca vom invinge vom fi eroi, daca vom fi infranti nimeni nu-si va aminti de noi. Deci nu avem ce pierde.
Multi dintre cavalerii care ar fi trebuit sa ne fie alaturi nu au aparut pe campul de lupta, dar nu sunt eu in masura sa-i judec.
Cu toate acestea, intru in lupta cu respect pentru munca celor care au trecut pe aici si, mai ales, a celor care au ramas.
Lupta trebuie dusa pana la capat. Orice ar insemna acest capat.
Tags: lupta
