Archive for June, 2010

Milionarul excentric si egoist

Tuesday, June 29th, 2010

Acest post este argumentul suprem in combaterea materialismului meu.

Intodeauna mi-am dorit sa devin milionar, la fel de mult ca toti cei ce n-o recunosc, si sa surprind lumea cu excentricitatea mea. De curand, visul mi s-a indeplinit, insa mi-am dat seama ca pun mai mult pret pe lucruri care tin de spiritualitate decat de placeri carnale, imediate. Apreciez mai mult imaginea unui cal alergand prin tablourile expuse intr-o galerie de arta, decat caii putere care alearga prin galeria unui X5. ;)

Si chiar daca norocu’ arunca in mine cu milioane de euro, dolari, lire – ma incapatanez, in continuare, sa nu revendic niciun premiu. Totodata, pentru a echilibra balanta, am hotarat sa dau dovada de un egoism feroce, sa stau si sa-mi privesc nepasator semenii la ananghie.

Incep cu finalul.

Am primit de dimineata un mail care m-a pus pe ganduri, dar am reusit sa-mi infrang instinctul de compasiune si nu m-am lasat provocat.

Hi

Sunt într-o grabă scris acest e-mail. Am fost repartizat

la Manchester City pentru un seminar, apoi a furat portofelul

meu şi a bagajelor. Acum, eu sunt blocat şi au nevoie de ajutor.

Am acces limitat la Internet şi nici bani pentru a apela.

Vreau să împrumute £ 1000 la întoarcerea mea. (Vreau sa

transfer de bani prin transfer de bani Western Union sau

Money Gram), sper sa aud de la tine.

Cordial

Victorie

Era sa uit – mai e un domn din China sau de prin Africa care imi tot propune niste milioane de dolari daca il ajut intr-o problema. Da’ cum ziceam – nu sunt materialist.

Revin. Nu ma pot abtine sa urlu: Yupiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!!!!!!!!!!! sunt milionar!

Subject: Payment.
From: Western Union® <noreply@westernu.com>
Date: Thu, September 16, 2010 8:21 am
You have earned 1,000,000.00 USD from Western Union. To receive your
funds, send your details: Full Names, Age, Country, Phone Number to:
(payment@westernu-online.com)

23.09.2010
Attention Beneficiary,

We announce the winner of the LG Company grant promotion 2010,your
personal e-mail address,attached to grant number(LG231,E101) with
L/G-12678, consequently won in the Tenth LG Company grant promo,
participants were selected through MTN Network online ballot system
drawn,You are therefore been approved for lump sum pay out of GBP
£300,000.00 POUNDS.

Contact Your Claims Officer below with your information for more details
and Directory on how to claim your prize.

Name-    /Address-    /Occupation-    /Tel-    /Sex-     /Age-    /Country-
Subject: Winner
From: “Marco Voser” <pam@acenet.co.za>
Date: Sat, October 9, 2010 1:49 pm
Subject: Winner
From: “Marco Voser” <pam@acenet.co.za>
Date: Sat, October 9, 2010 1:49 pm
Loterij Internationalen Kommission
Amsterdam Nederlandse.

As a winner in our Lottery Programs,
You are to receive a cash prize of 2,500,000.00 Euro
from the total payout You are advice to include
your winning qulification WINNER NUMBER: DTOW 1396 62U7A

Mr.Marco Voser
Email:payoffice101@aol.nl
Tel:+31-684-455-145

Names:
Telephone/Fax number:
Nationality:
Age:
Occupation:
Winning Email:

Sincerely Yours,
Mrs.Susan Willy
Bookmark and Share:
Rating 3.00 out of 5

Cine manipulează în România – presa sau statul?

Friday, June 25th, 2010

Publicat și pe cotidianul.ro

Într-un show ieftin, otv-ist, servit pentru a mai îndulcii gustul amar al piramidonului care ne va face bine, Dan Diaconescu este perfect pentru rolul principal. Imaginea sa, în tricou portocaliu, amintind de condamnații americani, cu cătușele la mâini în fața DNA-ului – pare o scena regizată în studiourile hollywoodiene, numai bună să țină de foame contribuabilului, cel puțin cât durează un mandat de arest preventiv.

Oricine gandește un pic mai mult decât o nucă își dă seama că patronul unei televiziuni de garsonieră nu putea, în numai câțiva ani, în care a plătit amenzi record către CNA,  să-și tragă o avere de zeci de milioane de euro  – super-mașini, elicoptere, avioane, case. Televiziunile trăiesc din publicitate – cel puțin teoretic – numai că nici dracu nu cumpără publicitate la OTV. Datele financiare oficiale ale societății confirmă ca sunt puțini cei care se lasă convinși să apară cu spot în prime-time-ul otevist între un dans din buric al Magdei Ciumac, pe masa lui Diaconescu Direct, și o descântare a adevăratei fiice a mamei Omida. Oricum, misterul averii lui Diaconescu îl vom afla, cu siguranță, de la Elodia – transparența jocurilor de culise este cea care umflă carotida.

Nimeni nu contestă evidența, șantajul în presă nu e ceva nou, este o boală veche care i-a imbogățit pe mulți, dar de acest aspect ar trebui să se ocupe instituțiile abilitate. Și totuși, nu putem arunca în aceași cloacă dejecțiile șantajiste ale unor indivizi penali și munca adevaraților jurnaliști, a celor care își petrec zile și nopți, de multe ori chiar săptămâni în documentare și investigații, își cântăresc fiecare cuvânt pentru a nu denatura realitatea și mai ales, chiar dacă n-au bani de bilet de autobuz, nu se lasă cumpărați.

Se vede de pe Marte că spectaculoasele dezvăluriri, despre ”lucrătorii din presă”, se potrivesc la fix în scenariul președintelui care are ca scop subminarea credibilității breslei găzetarești, cu intenția vădită de închidere a principalelor guri de foc ale mogulilor.

Stilul de a acoperii o problemă prin crearea unui scandal este o diversiune care tradează maniera băsesciană, însă, de această dată, strategia gândită în pivnițele Cotroceniului s-a dovedit mult mai subtilă decât se așteptau unii. Când gloata a mușcat momeala cu arestarea patronului Televiziunii Poporului și în timp ce se holba la dansul ursului plimbat încatușat între Parchet și arest – CSAT-ul a amorsat o altă bombă – identificând presa ca vulnerabilitate în Strategia de Apărare a României.

Trist este că unii dintre granzii presei, printre care unul care pozează în justițiar și altul care a inventat cloșca care naște puii vii, dar și alții care se cred mari, s-au lăsat ușor manipulați. Simțind mirosul sângelui celui care le-a furat publicul s-au aruncat la gâtul șoricelului care se visa mogul. Exact așa cum se așteptau și mințile înguste din spatele Strategiei de Apărare. Intr-un final presa s-a prins, dar intrebarea care rămâne este una infiorătoare – cine manipulează în România – presa sau statul?

Influențarea, de către o publicație, un post de radio sau o televiziune, într-o direcție sau alta a publicului său ar putea trece ca o naivitate în comparație cu manipularea cetățenilor de catre propriul stat, mai exact de către cei care îl conduc. Este incredbil și revoltător cât tupeu pot avea unii de a folosii instituțiile statului pentru apărarea intereselor de grup. Cred că acest fenomen și nu cel al campaniilor de presă ar fi trebuit sa reprezinte subiect de discuție în CSAT.

Oricum, cazul Diaconescu era doar o fumigenă care prevestea intrarea într-o nouă fază a luptei împotriva mogulilor, iar judecând după episodul pilot, spectacolul se anunță unul mai imprevizibil și mai spectaculos decât telenovela Elodia.

Țineți aproape fiindcă nici nu știți ce ne așteaptă!

Bookmark and Share:
Rating 4.00 out of 5

Instigare la onoare

Wednesday, June 9th, 2010

Publicat si pe Cotidianul.ro

Un lucru este clar – nu avem cultura revoltei, dar şi când ne răsculăm, o facem ca nişte amatori.

Acum câteva zile s-au supărat sindicatele, vorba vine, şi au adunat 40.000 de oameni la o petrecere câmpenească în faţa Guvernului: au întins masa, au cântat, au dansat şi au plecat acasă. Până la urmă s-a stabilit: greva generala pe 31 mai. „Blocăm ţara”, „Singura soluţie «Jos Guvernul!»”, se auzea de la „reprezentanţii” muncitorilor (doar prin prisma faptului că am auzit de Lech Walesa, nu-i pot numi pe maimuţoii ăştia de la noi lideri sindicali).

Apoi, nu mai facem pe 31 mai, hai mai bine pe 1 iunie, că trebuie să-mi duc soacra la ţară, copiii la grădiniţă, nevasta vrea să o ajut să zugrăvească, săptămâna asta e rândul meu să fac piaţa. Alţii s-au gândit să spargă greva, nici nu le-a trebuit mult curaj. Dacă se întâmpla aşa ceva într-o ţară cu trecut sindical sănătos, trădătorii erau linşaţi de mulţime, la noi, nu – a părut ceva normal. S-au justificat că au primit nişte telefoane de ameninţare.

Probabil că în viziunea lor a fi lider de sindicat este o chestiune onorifică, te pupi cu toată lumea, apari la televizor şi te dai important, mai participi la o grevă sau la un miting, câteodată latri la Putere şi asta e. Evident, cei de la guvernare se prefac că te ascultă, că aşa dă bine, dar dincolo de toate astea fiecare îşi vede de ale lui. Îmi este scârbă de acest spectacol grotesc cu marionete ale căror sfori se pierd în spatele cortinelor de la palate.

Trist este ca nu spun nimic nou, toţi ştim asta, dar “avem altă treabă”, nu avem timp să ieşim în stradă să luptăm pentru drepturile noastre. Atitudinea noastră revoluţionară se rezumă la comentariile de la o bere cu prietenii şi o putem ilustra cam aşa: Las’ că o să iasă pensionarii şi mămicile cu bebeluşii în faţa Olimpului şi să vezi ce se sperie Zeus de-şi dă demisia cât ai zice „boc”.

Suntem (cel puţin) naivi dacă credem că aşa-zişii politicieni vor renunţa la putere de bunăvoie, îşi vor da demisia de onoare şi-şi vor cere scuze pentru că nu au reuşit să-şi îndeplinească promisiunile, sau pentru că, Doamne fereşte, au minţit. Asta se poate întâmpla puţin mai la vest, la gurile Dunării trebuie să tragi cu tunul, ca în Africa, să-i scoţi din palat şi după, cum fac triburile africane şi cum am făcut şi noi cu Ceauşescu, să-i linşezi în piaţă sau la televizor.

De obicei când mă gândesc la revoluţii îmi vine în minte determinarea legendarului Che, care s-a luat la trântă, pentru binele celor mulţi, cu toată lumea – de la ruşi la americani, din America Latină şi până în Africa. Am avut şi noi, recent, unul care a încercat o revoluţie a bunului-simţ, dar a cam fâsâit-o şi iată cu ce ne-am ales. Una peste alta, e clar – nu suntem un popor revoluţionar.

Mi-aş dori să apucăm ziua când politicianul nostru nu va mai fi un coate-goale care odată ajuns la putere se gândeşte să-şi facă plinul şi să scape de sărăcie el şi încă vreo cinci generaţii de nepoţi după el. Aş vrea să văd omul de stat, care îşi pune viaţa sa şi a celor dragi în slujba poporului, aşa cum făceau regii care se aşezau în fruntea oştii şi îşi aruncau în luptă propriii fii. Din păcate, însă, niciunul dintre conducătorii noştri nu luptă pentru putere ca să rămână în istorie prin faptele făcute pentru binele poporului.

În altă ordine de idei, atitudinea de genul „io nu mă bag, las’ să facă alţii” ne-a adus unde suntem. Nu putem sta ca vitele la tăiat şi să ne plângem că este greu, inuman sau insuportabil. Să ne complăcem în mizeria socială, economică şi politică în care trăim, fără să facem ceva.

E timpul pentru acţiune. E timpul pentru revolta onoarei.

Bookmark and Share:
Rating 3.00 out of 5

Desenele copilariei de altadata

Tuesday, June 1st, 2010

Astazi e Ziua Copilului si a mea. Da! – m-am nascut pe 1 iunie.

Incercam, ieri, sa-mi aduc aminte desenele animate care m-au facut mare. Iata de ce mi-am amintit:

Tom si Jerry, Popeye Marinarul, Road Runner, Bugs Bunny, Duffy Duck, Mickey Mouse, Donald, Speedy Gonzales,

Strumpfii

smurfs

Testoasele Ninja

ninja_turtles

Sandy Bell

sandy bell

Capitan Planet

captainplanet

si cateva ”video-uri”

Mihaela

Lolek si Bolek

Charlie Brown

Linea


Gustav


si Nu pogodi! :)

Bookmark and Share:
Rating 3.00 out of 5