Boris Velimirovici

Inauguram rubrica ”Duelul brandurilor” (sondaj) pe eComunicate.ro cu un adevarat ”El Clasico” – Pepsi vs Coca-Cola .

De la bun inceput, vreau sa spun ca acest demers nu este in masura si nici nu isi propune sa se pronunte asupra valorii unor produse sau marci, ci este mai degraba o imagine de moment asupra preferintelor vizitatorilor site-ului eComunicate.ro.

Fiecare duel va incepe pe data de 01 a lunii si se va desfasura pe toata durata respectivei luni. Subiectele abordate vor fi atat cele clasice, cum ar fi cel de acum, cat si cele ”inspirate” din actualitate. Pe parcursul lunii va astept la comentarii pe blog, iar la inchiderea urnelor tragem concluziile.

Sugestii de subiecte pentru sondaj primesc la adresa de e-mail office@ecomunicate.ro cu subiectul ”Sugestie sondaj”.

Adevarata Poveste

Coca-Cola a fost intotdeauna o companie traditionala, care a pus foarte mare pret pe vechile valori familiale promovate in micile orase din Statele Unite ale Americii. Formula acestei bauturi are numele de cod Merchandise 7x si a ramas aceeasi inca din anul 1886 pazita sub cele mai inalte norme de securitate.

O cu totul alta imagine a promovat compania rivala: tinerii si nelinistitii de la Pepsi. Acestia si-au propus sa devina brandul celor tineri si la moda. Au patruns pe piata la sfarsitul anilor ’60 si cu toate ca intrarea lor s-a facut cu mare tam-tam, la sfarsitul anilor ’70 la o sticla de Pepsi se vindeau doua de Cola.

In 1976 Pepsi a lansat o indrazneata si foarte bine gandita campanie numita: «The Pepsi Challenge». In printurile acestei campanii erau alesi niste oamenii care erau rugati sa fac un bland test intre cele doua bauturi: Pepsi si Cola. Reluat de mai multe ori acest test a dovedit ca oamenii care au fost testati au preferat gustul Pepsi pentru ca era mai dulce decat traditionalul Cola. Campania a avut un mare efect asupra vanzarilor companiei Pepsi astfel incat in anii ’80 se facea din ce in ce mai mult un transfer de consumatori de la Coca-Cola la Pepsi. O problema destul de serioasa pentru conducerea Coca-Cola, Roberto Goizueta, care in conditiile actuale era fortat sa gaseasca o solutie rapida si eficienta. Astfel, cei de la departamentul de R&D au gasit o noua formula care, la teste, a demonstrat ca ar fi preferabila celei existente pe piata. (sursa: wikipedia.org)

Evolutia logourilor

Cele mai tari spoturi Pepsi vs Coca-Cola

Pepsi

Coca-cola

Aseara, la emisiunea ”Nasu”, a fost invitat Ponta. Cred ca am prins doar repriza a doua, prima am pierdut-o la Animal Planet. Oricum, era limpede ca Moraru, jucand acasa, se considera favorit, asa ca l-a luat de sus pe micutul arogant. Insa argumentele jurnalistului erau cam subtiri, iar Victor bine pregatit. Prin urmare, in loc ca emisiuea sa se transforme intr-un linsaj public al opozitiei, mogulilor rai si al lui Ponta, l-a umplut pe Nasu de… penibil, dovedind inca odata, daca mai era nevoie, ca nu-si poate depasi conditia de jurnalist mediocru.

Moraru, impins de la spate de galerie, a pornit cu atata verva ca nu si-a dat seama ca era pe alt front. Atacul sau asupra mogulillor rai de la Realitatea si de la Antene l-a lasat rece pe Ponta, acesta limitandu-se doar la argumentul ca nu poate raspunde de ce fac niste investitori din mass-media cu afacerile lor. O eschiva care l-a cam lasat pe Nasu in curu gol. Vazut descoperit Radu Moraru s-a intors la scandalul legat de legea pensiilor din Parlament. Evident, ca logica lui Moraru, aflata la nivelul unui arici de mare in hibernare, avea sa fie spulberata de logica aroganta a discipolului lui Nastase. Acesta a incercat sa explice ca 60 de parlamentari, cati avea PSD in sala, nu puteau bate 80 de parlamentari ai PDL. Voci pesediste au sustinut, de mai multe ori, ca iesirea din plen a avut ca scop oprirea votului prin lipsa de cvorum, dar se pare ca Radu Moraru nu auzise pana aseara acest argument.

Lovitura decisiva a lui Ponta a fost data pe un contraatac pornit in momentul in care Moraru incerca sa se dea mare si ”dastept manca-ti-as” cu privire la cunostiintele sale de economie si fiscalitate. Crezand ca un flipchart si un marker te transforma dintr-un jurnalist modest intr-un expert corporatist, Nasu n-a reusit decat niste mazgalituri incoerente dupa care a inceput sa urle la cei din platou ca nu i-au sters la timp flipchartul. Ponta a punctat umpland tabla lui Moraru cu cifre pe care, acesta din urma, incerca, cu greu, sa para ca le intelege. Intr-un final, Nasu s-a prins ca devine din ce in ce mai penibil si a incercat sa o dea la pace cu presedintele-pres Victor Ponta, numai ca era prea tarziu.

In concluzie, cu asa aparatori presedintele Basescu nu mai are nevoie de dusmani.

Ca să evităm photorexia susțin ideea introducerii avertismentelor la fotografiile retușate.

In weekend mi-am dus nepotul la gradina zoologica din Bucuresti sa-i arat elefantul, girafa si zebra. Surpriza!!! Gradina zoologica nu are nici elefanti, nici girafe si nici zebre. In schimb, am vazut cai, capre, oi si… niste fotbalisti din Liga lui Mitica care-si plimbau prietenele printre maimute.

Azi, mi-am amintit ce s-a intamplat cu elefantul.

IN MEMORIAM J.P.

Bibliotecarul era un tip costeliv, înalt şi un pic adus de spate. Avea barba şi mustaţa urzite cu fire de înţelepciune. Era greu să spui ce vârstă avea, putea să aibă la fel de bine 50 sau 5.000 de ani. Dacă un pictor ar fi vrut să-i faca portretul, cu siguranţă s-ar fi aflat în faţa provocării vieţii sale, ar fi trebuit să găsească metafora sublimă care să cuprindă într-un tot trăsăturile unui filosof grec, ale unui alchmist din Evul Mediu şi ale unui clasic rus.
Se zvonea că în tinereţe, acum mulţi ani, nu se ştie exact câţi, Bibliotecarul ar fi fost urmărit de serviciile secrete. Nu nega, ba mai mult, din când în când arunca cate o vorbă care să alimenteze această rumoare care îi învăluia trecutul precum o ceață densă și misterioasă.
Devenise un fel de mentor al tuturor celor care îi treceau pragul. Pentru că instituţia pe care o păstorea se afla într-o încăpere mult prea modestă pentru a fi numită bibliotecă, lumea îi spunea Sala de lectură. Acolo, printre rafturi şi stive de cărţi, Bibliotecarul avea un mic birou în spatele căruia îşi păstra slovele magice. Mai tot timpul îl găseai la masă scriind ceva. Când te zărea, îşi ridica privirea peste ochelari, apoi cu un gest, aproape ritualic, îşi aprindea o ţigară şi te invita să serveşti un nes cu el.
Majoritatea celor care veneau nu erau atraşi de cărţi, ele erau doar pretextul, ci de aura mistică care-l înconjurase pe bătrânul înţelept. Nu toţi aveau parte de acelaşi tratament, dar fiecare, în felul său, se regăsea în acest loc.
În general discuţiile erau de genul celei de la psihiatru, nu aflai nimic nou de la cel din faţa ta, ci mai degrabă îţi găseai singur răspunsurile. Uneori însă descopereai lucruri surprinzătoare despre cărţi de care nu ai auzit niciodată şi autori ale căror nume nu-ţi spuneau aproape nimic, dar care se dovedeau mari creatori de universuri.
Bibliotecarului îi plăcea foarte mult să-i ajute pe oameni să cunoască lumi noi, traducea foarte mult scriitori contemporani, dar în secret lucra la proiectul vieţii sale – Cartea. Cartea avea să ofere toate răspunsurile, la toate întrebările. Uitase când a început lucrul la ea, dar acum se apropia de final, mai avea puţin. Mai avea doar câteva pagini, ultimele retuşuri. Era aşa de aproape de final încât îl putea atinge cu vârful peniţei, mai avea câteva cuvinte de spus atunci când… s-a oprit brusc şi s-a făcut nevăzut.
Pur şi simplu a dispărut. Nimeni nu va şti niciodată de ce.