Asa cum am mai zis pe aici pe undeva, publicitatea mioritica se tabloidizeaza pe zi ce trece. Ca sa promovam un anumit produs este suficient sa cream o campanie controversata (vezi ROM Tricolor). Astfel au gandit si cei de la Aqua Carpatica. Dupa ce s-au luat de par cu Carpatina (pentru brand) au scos pe piata un spot in care le dau la dinti celor mai mari, adica “o apa renumita din Alpi” (Evian), “o apa cunoscuta din Norvegia“ (Voss) si ”celor mai vandute ape din Romania”.
Insa cei de la Aqua nu s-au multumit doar cu atat, au mers chiar mai departe introducand in spotul lor enuntul cheie – singura apa fara nitrati din lume – un mesaj subliminal care se traduce prin ”ba fraiere, daca bei apa de la altii faci cancer”.
Toata povestea asta cu apa fara nitrati imi aduce aminte de Activia cu bifidus essensis, dar de data aceasta mult mai parsiv.
Evident, fiecare companie incearca sa-si creeze un avantaj competitiv, dar si acest avantaj trebuie castigat respectand anumite reguli, cel puitn, de etica. Cand spun etica ma refer la masura in care comportamentul unei organizatii si al membrilor sai se ridica la standardele morale acceptate de societate.
Acum, nu stiu cat de extraordinara din punct de vedere al marketingului este campania celor de la Aqua, dar cu siguranta este de o perversitate nemaiintalnita.
Ce si-au zis ei? Atacam tare si nemilos, nu crutam nimic, nici femei, nici copii si nici batrani, nu lasam raniti in urma, nu luam prizonieri – radem tot ca altfel cine dracu ne baga in seama. Aplicand aceasta strategie au hotarat sa loveasca la baza piramidei lui Maslow, respectiv la nevoile fiziologice, apa fiind esentiala pentru supravietuire, si nevoia de siguranta – daca nici in apa nu mai ai incrdere atunci in ce?
Daca gandirea mercantila este specifica srl-istului roman si nu numai, speranta in vegherea asupra normelor morale ne-am incredintat-o autoritatilor. Ce fac autoritatile? Pai nimic in mod deosebit, CNA-ul se cearta pe manele, iar protectia consumatorului freaca menta, ca de obicei, si asteapta sesizari.
Citeste si
Recalama Aqua Carpatica – Manipulare perversa cu mesaj subliminal
UPDATE, 14.12.2010: La sugestia lui Alex (din comentarii) va supun atentiei ambalajul apei Voda Voda (Apa Apa). Va seamana cu ceva?!

Tags: Aqua Carpatica, bifidus essensis, cancer, Evian, rom, Voss





November 27th, 2010 at 6:47 pm
Boris ,am impresia ca subliminalul tau este cam putin anapoda.
Im explic : unde este pretinsa morala si etica ta,si prin extenso aceasta evocarea institutiilor statului cand ai constatat ca normele de labelling din Romania nu impun afisarea indicatorilor nedezirabili pe eticheta sticlelor de apa ? …ne revoltam ca eventual s-a gasit un izvor cu 0 nitrati si nu ne revoltam ca imbuteliatori ascund datele fizicochimice lor ?
Nu am vazut Aqua sa transmite un limbaj de tip Alerta sau de imbolnavire. Ei simplu vorbesc despre calitatiile apei lor. si stiu ca OPC poate (daca nu l-a facut deja) sa constata veridicitate afirmatiilor “cel mai pur din lume”…Afirmatia este prea solemna pentru a nu fi adevarata si nu cred ca Valvis dupa Dorna si LaDorna (produse de calitate -> morale) ar fi inceput sa schimba criteriile lui si valoriile lui.
Nu cumva prin descoperire izvorului “AQUA 0 nitrati” evenimentul este atat de unic ,atat de oniric ,ca devine practic si “de necrezut” ?
Boris supararea ta ar trebuisa fie spre alta directia…
November 27th, 2010 at 8:44 pm
Jean, iti inteleg pozitia, eu as fi avut aceasi pozitie daca bagam bani grei in cosntruirea unui brand. Asa cum se stie, pe piata apei, brandul conteaza cel mai mult, calitatea apei mai putin (sunt foarte putini cei care simt mirosul si gustul apei
), tocmai de aceea chestia cu nitratii e geniala, din pacate in sensul diabolic al cuvantului.
Ce n-ai VRUT sa intelegi este faptul ca nu contestam ca Aqua are o% nitrati, ci felul in care este gandita strategia de promovare a brandului. O fi Aqua cea mai grozava apa minerala din lume, asa cum spui, doar ca nesimtiti astia de la stiri nu au facut niciun breaking news sa anunte marea descoperire.
Poate ca, spatamana viitoare, vom auzi ce au de spus si adormitii de la CNA cu privire la introducerea mesajelor subliminale in campanii.
November 27th, 2010 at 9:05 pm
Boris ,trebuie luat totusi in considerare si sirul istoric firesc al deciziilor (inca o data ,si cred de buna credinta ai inversat noima ) :
Nu s-au bagat inainte bani si dupa s-a construit o campania ci TOTAL INVERS : s-a constatat unicatul de 0 Nitrati,s-a analizat TIMP DE 5 ANI acest izvor (era de necrezut si din cei care au descoperit) s-a observat caracterul constant ,in timp,acestei caracteristice si Dupa in Decembrie 2009 s-a anuntat decizia de a investi !
Adevarul in acest caz merge inainte Boris !!! Campania nu este o justificare ,campania este o informare …si tu ,ca un om liber,exigent si bine informat REVOLTA TE impotriva celor care NU promoveaza transparenta ci ascunt continutul unei ape.
nimen a vorbit de boli…nimen a terorizat ! Toti prducatori sunt conform legi…ok DAR …EXISTE totusi si un izor de apa cu 0% NO3 -> te bucuri sau te superi ?!?!?… (esti cam adicted la NO3 ?)
)
November 27th, 2010 at 9:59 pm
Sa incercam altfel. Sunt extrem de bucuros ca s-a gasit un izvor cu apa care nu contine nitrati. In sfarsit s-a descoperit izvorul Tineretii fara batranete si vietii fara de moarte, stiam ca este pe aici pe undeva, am citit in carti (Basmele romanilor). Felicitari pentru descoperirea elixirului pierdut de alchimisti si care printr-un gest de altruism total este pus la dispozitia tuturor. In acest sens va rog sa dati doar cate 1 litru de persona, sa ajunga la toata lumea.
Sa ne intoarcem la partea unde nu suntem pe aceasi frecventa si unde se pare ca nu VREM sa ne intelegem.
Eu sustin, in continuare, ca mi se pare parsiv si pervers modul in care este promovat produsul Aqua Carpatica. Respectiv, campania de promovare are elemente de publicitate subliminală, definita in Legea audiovizualului nr. 504 din 11 iulie 2002 ca – orice publicitate care utilizează stimuli prea slabi pentru a putea fi percepuţi în mod conştient, dar care poate influenţa comportamentul economic al publicului. Mai mult, cred ca mai incalca si alte reguli cum ar fi cele din Decizia nr.187 din 3 aprilie 2006 si anume:
Cap II
ART. 108
Este interzisă orice formă de promovare a unor produse sau a unor servicii care sugerează publicului ori îl instigă să renunţe la alte produse sau servicii similare ori asemănătoare, pe motivul că acestea din urmă devin inutile sau improprii folosinţei.
ART. 110
Publicitatea comparativă este posibilă numai în cazul în care respectă prevederile Legii nr. 148/2000 privind publicitatea, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 135
Publicitatea la produsele alimentare va respecta următoarele condiţii:
b) afirmaţiile precise privind nutriţia (de exemplu, efectele vitaminei C) ori afirmaţiile legate de sănătate (de exemplu, „Ajută la o digestie sănătoasă”) se vor baza pe fapte ştiinţifice solide şi nu vor crea impresii înşelătoare privind beneficii nutriţionale sau de sănătate ale alimentului respectiv.
ART. 138
(1) Nu se vor atribui alimentelor şi suplimentelor alimentare proprietăţi de prevenire, tratare sau de vindecare a bolilor şi nu se vor face referiri la astfel de proprietăţi.
(2) Nu se vor atribui alimentelor proprietăţi pe care acestea nu le posedă.
Si mai sunt si altele, dar eu nu sunt jurist si nu ma priveste in mod direct partea, sa o numim, juridica a problemei, ci mai degraba partea morala, etica, daca vrei. Nu conisder ca este normal sa induci, ”inutil”, panica in randul consumatorului, doar ca sa ii atragi spre cumpararea produsului tau.
Sunt convins ca ti-ai dat seama ca metafora cu ”razboiul” a avut cu totul alt sens.
November 27th, 2010 at 10:42 pm
Am setiment Boris ca trecem de la un topic la alt
Putem invoca 4000 de texte legale CARE NU AU LEGATURA cu tema nostru ! Care este tema nostru ? -> In legislatia se precizeze clar : NO3 la apele minerale : max 50 mgr/l . Se poate,este legal, un continut de 49,9mgr/l de Nitrati. -> AQUA totusi are 0 mgr/l si campania acestei ape spune “am 0 si asta inseamna ca sunt cea mai pura”
Cine vrea sa intelege ceva alt (cand lege permite 50)-boli teroare cutremur eventual- asta este intradevar din domeniul Basmelor !
Observa sapunurile care spala mai alb,observa bateriile care dureaza mai mult,concentrate care spala mai multe farfurii,Naumovici care compara stilurile de vanzare de bere….!!! Simplu AQUA este cea mai pura (ADEVARUL) -> de ce ?…explicatia logica/rationala/informationala seca uomule bun, NO3=0 !!!
Intro societate (global asta) plina de cinism si de vulgaritate devine dificil sa descoperi ceva frumos si adevarat si unic….”NU E POSIBIL trebuie neaparat se fie parsiv si pervers” ?!?!? Nu e OK !!!
(…ceva nu se lipeste bine la ce spuneti , nu credeti ?)
November 27th, 2010 at 11:40 pm
Tema noastra este folosirea publicitatii subliminale in castigarea cotei de piata. Legea pe care o invoci este probabil corecta, insa, repet, eu nu contest faptul ca Aqua Carpatica are 0% nitrati, ci ceea ce colegii de la Cohnandjansen JWT au incercat sa insinueze prin aceasta campanie. Adica, daca bei alta apa in afara de Aqua te vei imbolnavi de cancer, pentru ca celalte ape contin nitrati, niciunde in spot nu spun explicit acest lucru, la fel cum nu spun nici ca acele concetratii de nitrati pe care le contin celalte ape sunt inofensive.
Uite ce propun, ca sa ne treaca mai usor timpul pana ajunge pozitia/decizia de la CNA (daca va veni), putem porni o campanie pe social media (facebook, bloguri etc) sa vedem ce parere au potentialii clienti despre Aqua Caraptica, nu despre produs ci despre campanie. Ce zici?
November 28th, 2010 at 6:12 pm
Buna seara Boris,
am vazut acum propunerea ta …si cred ca este buna ca idea !
Da-mi voia sa fac totusi urmatoarele nuantari/precizari :
1)Spui “potentiali clienti despre Aqua Caraptica, nu despre produs ci despre campanie” ….care sunt clienti care consuma AQUA ca campania ? Cred , cu aceasta mica experienta mea in Branding, ca singuri consumatori adevarati al produsului sunt cei care il cumpar din piata .LA ei me adresez ,nu la critici/intelectuali al industii de Avertising/Media. Cand a fost creata Dorna sau LaDorna ei nici macar existau ca meseria/industria.
2) Chiar daca decidem sa ne adresam Bloggerilor cu ce criterii facem o selectie ? ai un short list sa propui ? Sigur agentiile noastre (Advertising si Media) ne au facut propunerile asemenatoare si existe o discutia in desfesurare precis in privinta criteriilor de selectie al Bloggerilor
3) Campania AQUA nu va dura inca mult ! Cred din respect al munci oamenilor care au propus si initiat aceasta campania este mai corect impactul ei sa fie mesurat dupa terminarea globala ei !
Astept cu interes reactia ta , suggestiile tale sau “corectiile de tir” tale (traduc aici din Francez)
à bientôt !
November 28th, 2010 at 9:45 pm
Iti raspund pe rand
1. Evident, nu ma refeream la consumatorul de spoturi publicitare ci la ”bautorul” de apa
. Propuneam sa vedem ce zic potentialii clienti ai produsului despre campania de promovare a acestuia. Adica, ce parere au despre un produs promovat printr-o campanie publicitara subliminala si care, cel putin, forteaza normele legale in domeniu pentru a-i atrage catre produsul Aqua.
2. Sunt cativa bloggeri care scriu pe segmentul de media si publicitate si o fac destul de bine. Eu propuneam o dezbatere la care sa aiba acces cat mai multi posibili clienti si care sa le permita sa raspunda la ceea ce am spus la punctul 1. Acesta nu reprezinta un instrument de markteing, decat, cel mult, intr-o masura, sa-i spunem, empirica. Studiile de marketing sunt o chestiune mult mai complexa. Prin urmare, propunerile de care vorbesti trebuiau sa vina de la agentiile voastre de advertising, dar nu acum, ci atunci cand era momentul potrivit. Daca tot am ajuns la agentii, parerea mea este ca nu s-au prea omorat cu tehnicile de baza ale cercetarii de marketing atunci cand au gandit campania. Evident, la final, agentia va veni cu niste PowerPoint-uri si grafice frumos colorate care sa arate cat de bine au gandit ei toata povestea aceasta si ce succes a fost, doar trebuie sa-si justifice bugetul – nu? Insa, adevarul il vor spune, in timp, cifrele din vanzari, iar concluziile, in ceea ce priveste succesul campaniei, le va trage organizatia (”producatorul” apei) la momentul potrivit.
3. Tocmai, aici voiam sa ajung. Oamenii care au gandit campania, nu au prea gandit-o. De aceea nu-i pot respecta (ca profesonisti). Nu stiu daca e vorba de neglijenta, de nepasare, indiferenta, ori criza de idei, dar cu siguranta nu au luat in calcul multe aspecte (cu privire la marketing) care ar trebui sa PRECEADA lansarea unui nou produs pe piata. Batandu-si joc de munca lor si-au batut joc, implict, de produs, de client (adica firma care a cumparat campania) si, nu in ultimul rand, de consumator pe care au dorit sa-l influenteze intr-un mod parsiv ceea ce, dupa parerea mea, s-ar putea sa arunce o umbra asupra produsului si a organizatiei.
Cred ca ne indreptam spre o discutie mult prea tehnica si consider ca nu e nici momentul si nici locul pentru asa ceva. Nu am vrut decat sa atrag atentia consumatorilor asupra modului imoral prin care aceasta campanie de marketing doreste sa le influenteze comportamentul de cumparare, nimic mai mult.
pe curand!
November 29th, 2010 at 3:56 pm
Chiar nu inteleg ce e imoral in campania asta. Am studii de specialitate in publicitate, nu tin cu cei care au facut campania dar nu inteleg de ce este imorala aceasta campanie. Daca e sa o luam asa, poti sa zici ca toate campaniile de publicitate sunt mai mult sau mai putin imorale…
Mi-am pierdut timpul pe blogul unui frustrat (ca sa nu zic altceva)
November 29th, 2010 at 4:13 pm
Elena, permite-mi sa ma indoiesc de studiile tale avand in vedere felul in care iti argumentezi concluziile si, mai ales, pentru ca nu ai inteles nimic din ce ai citit.
December 1st, 2010 at 11:44 am
Bravos sarbule, esti istet si documentat si mai ai si rabdare si bunacuviinta sa intri intr-un dialog lung cu nea Jenica. Ar mai fi doua aspecte nesemnalate: 1)daca te uiti pe eticheta apei vei observa ca nitratii sunt exprimati in % si doar cu o zecimala, la modul 0,0%, evitandu-se exprimarea in mg/l, asa cum apare la alti compusi de pe eticheta. vreau sa-ti spun ca pastrand acelasi mod de raportare (procente cu o zecimala)exista cel putin alte 3-4 ape minerale doar in Romania care au 0,0% nitrati!!!….surpriza!!!!! 2) Sub brandul Aqua Carpatica se imbuteliaza doua tipuri de apa minerala: una natural carbogazoasa si alta plata. reclama se refera doar la una dintre aceste ape, dar se extrapoleaza in mintea consumatorului automat si la cea de-a doua????…smecherie damboviteana. sa fiti iubiti!
December 1st, 2010 at 2:25 pm
Intereseanta observatie si… corecta
, are cineva o alta parere?
December 1st, 2010 at 10:47 pm
Nu am inteles cum de apa are ZERO nitrati cand pe sticla scrie chiar de producator ca are 0,8 mg/l/??!!
In toate reclamele apare 0 nitrati!! De ce?
December 2nd, 2010 at 2:48 am
Savonarola,imi pare rau dar perceptia ta este de 2 ori gresita :
1)Apa plata AQUA scrie in mod clar un continut de o,8mgr/l de NO3,cand din cele alte ape plate NICIUNA intelege,NICIUNA SE refera la continut de Nitrati (tacerea globala , de tip legea taceri) si asta nu te sochiaza,nu ti separe “smecheria damboviteana” . La transparenta tu preferi intunericul tip Medieval !!!
2)Daca ne informi pe noi toti care sunt cele “3/4 ape minerale cu 0,0% NO3″ ai cistigat 100 de sticle de apa de preferinta ta !!! pun pariu ferm ca nu vei fi in mesura sa le enumeri (cu referintele de rigoare binenteles). Pur si simplu ,din testele facute in mod repetat nu a iesit niciuna in exceptia lui AQUA !
SA fiti sanatos!
December 3rd, 2010 at 12:57 am
ma lasati cu chestiile astea intelectuale?
apa asta nu e buna deloc. nu conteaza NO3, ca nu e toxic. conteala ca contine dipoli de H2O. oare asta stie lumea. ca sunt tot atatia dipoli cate molecule de apa. si asta am aflat-o de la o cunostinta care s-a ocupat de analiza apei asteia, un roman care lucreaza la Fresenius. nu mai intru in amanunte. Jean, spune-i la umflat ca mai bine cu lactatele, ca nu dau infarct, ca dipolii…
December 3rd, 2010 at 10:32 am
… iar dipolii sunt, evident, …. dipoli
conform DEX
DIPÓL, dipoli, s. m. 1. Circuit electric sau rețea electrică prevăzută cu două borne de acces pentru conectarea la o rețea exterioară. 2. (În sintagma) Dipol electric = a) sistem de două sarcini electrice apropiate, egale și de semn contrar; b) antenă de telecomunicații formată din două conductoare dispuse și alimentate simetric. – Din germ. Dipol, fr. dipôle.
Baaai!!!! nea jane ai bagat curtent in apa??!!!
December 4th, 2010 at 5:35 pm
Nu Dragul meu Dexulescu …nu am bagat “dipoli” ci “tripoli” …de la 3x poli al lui MegaloPoli , unde se adune toti creeri cu polipi !!!
December 4th, 2010 at 11:34 pm
imi place nea jane ca ai simtul umorului, dar trebuie sa recunoastem ca e dat dracului sarbu asta, s-a prins de smekeria asta de la spotul cu nitratii.
December 5th, 2010 at 12:38 am
Nicio “smecheria” Dexule…a venit timp sa intelege toata lumea ca problema de baza primordial al poluarii Apelor sunt acesti Nitrati/Azotati/ingrasaminte care trec peste toate apele pamantului ! Cyclul Azotului (N)-NH4-NH3-NO2-NO3 nu este o gluma si concetratiile lui au efectele proaste la sanatate ….independent de titlu ironic acestei pagini !!!
De fapt ce constat este aceasta Mare ignoranta consumatorului din Romania privind poluari Mediului ! Daca vorbim de E-uri toata lumea intelege,daca vorbim de Nitrati in pamant/ape… lumea ironizeaza !!!
O campania de informare stiu ..nu va strica ironiile,dar ma gandesc foarte serios asupra necesitatii ei, sa vedeti in sfarsit ce s-a facut in alte tari si ce spun medici in alte tari , mai putin ironice si mai mult sensibile si exigente in materie de calitate.
December 5th, 2010 at 2:11 am
Un link de la Universitatea Paris Sud _FR,ca un prim exemplu despre importanta Nitratilor in Mediul nostru si despre efectelor asupra sanatati :
http://ddata.over-blog.com/xxxyyy/3/00/14/37/nitrates_universite_paris_sud.pdf
December 5th, 2010 at 11:12 am
Jean, nu-mi place sa ma repet, dar vad ca nu prea am de ales. Nu am contestat valoarea concetratie de nitrati din produsul Aqua Caraptica, chiar dimpotriva. Contest felul in care este promovat produsul. Am incercat sa argumentez aceasta opinie a mea si sa o sustin cu pareri argumentate si citate din lege si specialisti, sper ca saptamana viitoare sa mai avem cateva pareri de la specialisti. Prin urmare, am inteles ca Aqua carpatica are o% nitrati (cel putin una din ele, nu stiu exact care pentru ca spotul face referire la Aqua carpatica in mod generic nu la Aqua plata sau aqua carbogazoasa). Dincolo de acest fapt, m-as bucura daca ai putea sa faci cateva referiri la modul ”etic” in care se promoveaza acest produs – aceasta este subiectul articolului, al carui titlul nu mi se pare deloc ironic.
, se spune (in spot) ca Aqua Carpartica este cea mai pura apa din lume DOAR dupa criteriu nitrati, dar dupa celalte criterii cum stam cu puritatea?
Ma bucura faptul ca iti doresti o campanie de informare a publicului roman cu privire la poluarea mediului, dar asta este un alt subiect de care si eu ma simt apropiat.
Am o curiozitate, care nu este subiectul discutiei
December 5th, 2010 at 11:42 am
Bonjour Boris,
Nu “poluarea Mediului” in general ne preocupa ,precizez,ci poluarea APELOR din Mediu!!! Si pt a deveni mai explicit : Daca vorbim de E-uri in mancare TOTALITATEA cetetenilor stiu ca este rau ,daca vorbim de NITRATI in Apa …–> amenintam cu cancer?!?!?! . Nu exista informare despre problema CAPITALA a poluarii APELOR in GENERAL ,precum cele de fantana , de izvor, cele Minerale si cele raurilor :TOATE !!!
Publicitatea AQUA nu amenita cum tu suggerezi ….vorbeste PUR SI SIMPLU de APA CEA MAI (MAI Boris,MAI !!!) PURA .Pentru cei care nu sunt adicted la poluare
. Am vazut pe net o parerea : “de ce sa vreau PURA cand contextul meu este poluat si toxic” –>mazochism in consum ?
Publicitatea Print a fost completata cu un statement lui valvis : “toate Ape Minerale sunt sigure (prin definitie/conditie la Lege) dar AQUA pur si simplu este cea mai PURA”
Ce concuzia trag din acest schimb de pareri ? AQUA Carpatica trebuie sa pune, in paralel cu TV spotul, SI o campanie de INFOS privind “elementele a poluari tuturor APELOR mediului incojurator”
Personal cred ca “Nitrati pt Apa” sunt la fel ca “Eu-rile pt hrana” !
December 5th, 2010 at 3:14 pm
Buna Jean,
Si cu puritatea dupa celalalte (9 – 10) criterii cum stam? Tot Aqua Carpatica e cea mai pura sau celalte criterii nu conteaza? Adica, daca nu are nitrati poate sa aibe orice (chiar si cianura, pesticide etc) ca tot cea mai pura este? Dupa cum vezi sunt intrebari, la ape nu ma pricep, dar cei care se pricep au spus ca nitratii nu sunt cel mai relevant criteriu. Oricum, tot specialistii spun, ca aceasta caracterisitca (lipsa nitratilor) trebuie verificata in timp, nu e suficinet un an-doi.
In ceea ce priveste mesajul transmis prin campanie in continuare sustin ca este unul imoral si parsiv prin subliminalul pe care il contine.
Daca vorbesti de nitrati si spui ca esti ”cea mai pura apa din lume” pe de o parte, lasi sa se inteleaga ca celalte ape au nitrati in concentratii mai mari decat cele permise prin lege si prin urmare provoaca cancer, iar pe de alta parte acreditezi ideea ca puritatea apei tine doar de concetratia de nitrati – ceea ce nu este tocmai corect.
Apropo de E-uri, nu toate E-urile sunt nocive.
Daca extrapolam orice medicament poate devine otrava folosit in doze mari.
Ideea este ca interesele din industria alimentara sunt foarte mari – marile companii fac orice sa castige cota de piata, iar dezinformarea si manipularea consumatorului este una din strategii, foarte periculoasa de altfel.
Nu am ceva cu produsul Aqua Carpatica, chiar l-am cumparat, ma enerveaza incercarile de manipulare ale consumatorului care crede tot ceea ce i se spune la televizor, iar ”specialistii” din publicitate/marketing abuzeaza de acest ”handicap” al omului obisnuit. Atata agresivitate in marketing poti intalni doar in Romania, aici totul este permis, dincolo de orice norma legal sau etica. De aceea, cred ca toti cei care constata ca libertatea lor de a alege neinfluentat este ingradita in vreun fel ar trebui sa-si spuna parerea, cum stiu ei mai bine, pe bloguri, pe site-uri, prin reclamatii catre autoritati (care sunt si ele. la randul lor, ”influentate” de diverse interese, nu neaprat al cetateanului).
PS
Am vazut emisiunea lui Mandruta – Nimic Important. Pai chiar pana aici am ajuns? Penibila incercare de promovare a Aquei. Nu vreau sa mai amintesc si de articolele platite de prin presa scrisa.
December 5th, 2010 at 4:42 pm
Nici mie im place sa me repet Boris, de acea iti dau ultimul raspuns (pt azi)
1) Legea 2010/2005 la cap.I Definitie recunoasta oAPA minerala pura numai din punct de vedere microbiologic .Sa fie pura din punct din vedere chimic nu este exijat NICAIERI, dacat cu limite maxime si prin extenso relative !!!
Tot revii cu aceste alte criterii de puritate care ai auzit de la Dl Feru (competitorul SNAM) pe care TU ai invitat la “e.comunicate” sa te spune pareriile, vague si fara exemple! ESTE SIMPLU : din moment ca sau incadrat la limite RELATIVE chimice toate ape (conform Legii) sunt PURE in momentul omologarii lor chiar daca CHIMIC asta este relativ.AQUA este cu toate valori NEDETECTABILE !!!
EU VORBESC DE “MAI” (MAI Borisule) PURA datorita acestui continut de Zero NITRATI.
2) Subliminalul functioneaza la tine (este de stul de psichanalitica abordarea ta) PRECIS pt ca nu esti informat despre poluarea GENERALA a apelor din Nitrati .La cine este informat asta nu “bulverseaza” atat psicologic nici apare ca fiind non-Etic !
3) Emisiunea lui Mandruta nici mie nu mi-a placut ! De tip gluma tabloidala….nu eu l-am cerut ,dansul l-a vrut ,VERIFICA, si scopul nu era AQUA ci Branding Tara/Produs.
4) vei vedea ce seamna informare despre NItrati de acum incolo si cu ce forma va fi propus …in stilul meu propriu -stilul personal !
December 5th, 2010 at 5:26 pm
1) nu vreau sa intru intr-o discutie cu privire la tehnica stabilirii puritatii apei, nu sunt specialist si nici nu ma intereseaza acest aspect.
Totusi, din cate am inteles, din postarea ta anterioara, din punct de vedere chimic nu exista criterii pentru puritatea apei si cu toate acestea Aqua Carpatica sustine puritatea apei pe criterii chimice? Interesant. Prin urmare, Aqua Carpatica este – cea ”MAI” (MAI Jeanule) PURA apa din lume pe criterii care nu sunt luate in calcul de nimeni in lume – acum totul e mai clar.
Oricum, nu asta e subiectul. Subiectul este manipularea prin marketing.
2) campania de ”educare” a publicului despre poluarea apelor cu nitrati, nobila de altfel, nu spala imaginea Aquei Carpatica construita pe inducerea in eroare a consumatorului, folosind practici de marketing incorecte. In continuare nu vad nicio legatura intre etica si utilizarea marketingului pe post de arma pentru manipularea consumatorului, doar in scopul imbogatirii patronului.
3) Daca scopul nu era Aqua, de ce s-a vorbit in emisiune despre Aqua Carpatica?
4) nu-mi place stilul manipulator
Imi pare rau ca te-am deranjat, dar chiar nu era nevoie sa te implici in discutie. Pe de alta parte, inteleg pozitia ta, o respect si era de asteptat, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fim de acord cu ea.
December 8th, 2010 at 12:20 am
***CNA si AQUA Carpatica***
Se pare ca niste Romani cand aud si vad “minerala” …se gandesc la “plata” !
—> Am acceptat sa completam spotul TV cu cuvantul “carbogazoasa”…
CNA a acceptat dreptul nostru DOVEDIT pentru fraza ” SINGURA fara Nitrati” si fraza “cea mai PURA din LUME”
)
(cu 9 voturile pentru si 1 impotriva-cel care este inca nitratdepedent ! )
December 8th, 2010 at 10:17 am
Specialistii in publicitate (RAC – Consiliul Român pentru Publicitate) au spus: ”…afirmatia “cea mai pura apa minerala din lume” nu se sustine doar prin lipsa totala a nitratilor. Absenta nitratilor reprezinta, potrivit punctului de vedere prezentat de RAC, doar unul dintre posibilii indicatori ai puritatii unei ape minerale.” Oricum, decizia CNA de a aduce modificari spotului sustine ideea ca spotul actual induce in eroare consumatorul, cu alte cuvinte il manipuleaza. Prin umrare, ”specialistii” care au facut spotul ori au fost ”neatenti” ori au fortat in mod constient legea crezand ca nimeni nu va observa si isi vor atinge scopul. Nu stiu ce e mai rau, mai ales cand bagi 1,2 milioane de euro intr-o campanie.
Pe de alta parte, CNA nu este un exemplu de corectitudine, stim de unde primeste ordine asa ca decizia lor este una chiar mai drastica decat ma asteptam.
Jean, cel mai important este sa fi inteles ca o campanie de marketing nu este o campanie de manipulare ci una de informare. Toate cele bune!
December 9th, 2010 at 12:52 am
Boris cred ca esti incapatinat asupra unei suspiciuni care nu este reala/adevarata !
Crede-ma nu exista nicio atentia si niciun efect de “manilulare” cum spui. Vad ca persisti si nu pot dacat sa-l AFIRM categoric:NU ESTE !!!
Singura gresala pe care recunosc este cuvantul “minerala” luat automat ca “carbogazoasa” cum asa este inteles de foarte mare MAJORITATEA Romanilor !
L-am corectat precis ca nu este cazul “absolut” privind Plata. Restul este adevarat, il dovedesc 471 de buletine de analize chimice.
Pentru RAC nu vreau sa spun in public ce gandesc. Decizia lui scrisa este o GRESALA FRAGLANTA si va fi trimisa membrilor RAC-ului (se autoingropeaza) ….este o rusinea crunda ce au scris acolo, mai debil de cat poti sa te imaginezi ……si CNA a inteles asta imediat si in totalitatea forumului.
http://www.mediafax.ro/cultura-media/spotul-aqua-carpatica-confirmat-de-cna-7793563/
o zi voi publica acest text (cand conducerea me va raspunde oficial)
December 9th, 2010 at 10:42 am
Da, sunt incapatanat, este o caracteristica a sarbilor, mai ales atunci cand stiu ca au dreptate.
Comunicatul de pe Mediafax (link-ul) este o intrepretare subiectiva a organizatiei asupra deciziei CNA, nu e o dovada care sa vina in sprijinul celor sustinute de tine. Comunicatul transmis de Carpathian Springs SA este un pas logic al unei companii insa, un lucur este cert, cand cineva iti cere sa modifici ceva nu inseamna ca este de acord cu spotul actual, altfel nu ar fi cerut modificarea. Mai mult, CNA este o institutuie in a carui profesionalism nu sunt foarte convins, din punct de vedere al impartialitatii. Mai multe decalratii ale specialistilor in domeniile lor de activitate au sustinut ceea ce sustin si eu, respectiv ca este o manipulare, chair si decizaia CNA sustine acest lucru prin recunoasterea faptului ca trebuie modificat spotul.
Oricum, eu am spus ce am avut de spus, tu la fel. Sa lasam consumatorul sa decida in ce masura este sau nu manipulare.
Consider acest subiect, din punctul meu de vedere, incheiat.
Succes!
December 14th, 2010 at 7:44 pm
Apa ca apa, insa tupeismul si agresivitatea campaniei la Aqua Carpatica mi-a atras atentia si mie. Cred ca asta a fost si scopul lui Valvis: in cel mai scurt timp, calcandu-i pe toti in picioare, chiar daca “peste cadavre”, sa ajunga Nr.1. A mers pe principiul “acum fie ce-o fi, iar pe parcurs mai vedem cum o sucim noi”. Se pare ca si forma sticlei de apa plata a fost copiata de la o apa sarbeasca – Vodavoda. Apropo, sarbule, tu nu te-ai sesizat inca, ca sunt de-ai tai doar? In orice caz, eu cand am vazut-o pe raft, am crezut ca este aceasta din urma. Apa aceasta o cunosc de vre-o 2 ani, cand am cumparat-o prima oara din Belgia. Din cate stiu e foarte cunoscuta. Oare Valvis nu i-a calcat si pe astia in picioare? Sunt curios sa vad reactia sarbilor…
December 14th, 2010 at 7:55 pm
Alex, nu voiam sa fiu acuzat de subiectivism
, dar daca tot veni vorba am ”updatat” o poza cu ambalajul
December 21st, 2010 at 2:09 pm
Buna,sunt un student de la design de produs din Timisoara.Eu mai am o nelamurire in legatura cu acea sticla.In 2010 in ianuarie a fost lansat un concur de design de la aceasta companie de apa.Am participat,si am creeat o sticla in forma de triunghi cu marginile tesite.Cei de la AquaCarpatica mi-au respins proiectul.Dar acum vad ca sticla mea si a lor seamana putin,oare ar exista vreo legatura?Imi pare rau ca nu pot posta fotografii,mi-ar place sa o vedeti.
December 21st, 2010 at 3:51 pm
Salut Sergiu,
Asteptam fotografia ta pe office@ecomunicate.ro
January 11th, 2011 at 6:20 pm
Mersi, Alex, pentru apreciere! Si tie Boris, pentru poza cu sticlele Vodavoda! Sunt chiar reprezentantul Vodavoda si pot sa va confirm ca designul PET-urilor de apa necarbigazoasa (plata) Aqua Carpatica este identic cu cel al apei minerale Vodavoda. Mai multe informatii putet gasi aici: http://www.apavodavoda.ro/noutati/aqua-carpatica-a-furat-designul-sticlei-VODAVODA.html
Deasemenea, va pot spune ca compania Vodavoda a inceput deja demersurile legale pentru stoparea si eliminarea plagiatului.
Lui Sergiu ii pot spune ca, dupa parerea noastra, acel concurs cu premii pompoase, anuntat pentru “gasirea sticlei perfecte pentru Aqua Carpatica”, la care a castigat chiar copia sticlei Vodavoda, a fost unul pur fictiv – doar un inceput de campanie grandioasa de publicitate si totul bine premeditat.
January 25th, 2011 at 2:52 pm
Am dat asa, din intimplare, de cearta asta…eram curios ce se mai aude cu apa lui V. Mult zgomot pentru nimic. Au avut un brief gresit, pompos si cam atit. Pozitionarea era falsa, nu au fost in stare ssa aleaga ceva care sa se ridica la nivelul cerintelor pe care le aveau.Si eu cred ca era o tzeapa…dar nu-i inteleg rostul.
Legat de publicitatea subliminala…cititi,va rog, ce inseamna publicitate subliminala.Nu cum o definesc analfabetii de la noi…
Trei:nene, omu’ are voie sa spuna orice despre produsul sau, daca e adevarat.Daca nu…asta este.Daca e adevarata afirmatia..ce mai conteaza?Advertisingul e o meserie, o disciplina, o strategie si un schepsis.
January 25th, 2011 at 2:54 pm
si, ca sa revin…agresivitate?? pai ce sa mai zicem de Danone? Sau de alte asemenea branduri care te sufoca si te fac de cap cu frecventa difuzarii si cu sintagmele luate din focus grup?