Publicat și pe cotidianul.ro
Clişeul valorile noastre sunt mai apreciate în străinătate decât în propria lor ţară este valabil şi în acest caz. Aşa cum nici de bănăţeanca Hertha Müller nu am auzit până nu ne-au ”descoperit-o” nemţii, probabil că vom trece uşor cu vederea şi peste bănăţeanca Monica Schuller. În timp ce mass-media din România promoveaza kitschul pe post de artă, artiştii a căror tablouri se vând pe mii de euro în Occident şi care câştigă premii la concursuri internaţionale stau ascunşi în cvasianonimat.
Picturile mele îmi place să cred că sunt trăirile mele, ceva atât de personal şi intens încât poate să transmită mult sau pentru unii NIMIC.
- De unde dragostea pentru arta plastică?
- Moştenire de familie, tatăl meu este sculptor şi restaurator.
- Cum ai început?
- Pictez de când mă ştiu. Prima operă a fost ca a fiecărui copil, o pictură murală, le-am decorat sufrageria părinţilor pe la 3 ani. Mult mai târziu am făcut un liceu, o facultate şi un master în domeniu.
- Ce pictezi?
- Am abordat diverse teme şi sunt şi acum într-o permanentă căutare.
Arta este frumoasă tocmai pentru că este un şir interminabil de căutări. Dar pentru că nu vreau doar să descopăr, ci şi să transmit ceva, sunt cel mai mare critic al meu. O parte din lucrări nu ies niciodată la lumină şi asta pentru că eu nu consider că am spus suficient. Picturile mele îmi place să cred că sunt trăirile mele, ceva atât de personal şi intens încât poate să transmită mult sau pentru unii NIMIC.
O pată de culoare din cromatica de ansamblu
- Ce te inspiră?
- Îmi place mult natura. Mi s-a întâmplat uneori să pictez peisaj pornind şi de la un buchet de flori. Nu pentru că sunt nebună, ci pentru că m-a atras o pată de culoare din cromatica de ansamblu; farmecul este să poţi vedea dincolo de aparenţe.
- Ce artişti îţi plac?
- Îmi plac expresioniştii, iar artistul meu de suflet este Vincent van Gogh.
- Cum ai defini stilul tău?
- Tuşe largi, puternice, expresionist.
- Mai ai şi alte, să le spunem, ”înclinaţii”?
- În familie ne mai ocupăm de restaurare, însă eu nu sunt foarte pasionată de acest domeniu, sora mea e cea care a moştenit această latură. Părinţii lucrează de o viaţă în domeniu, dar nu în ţară, ci în Austria. La noi încă nu se cunoaşte valoarea acestui serviciu oricât de clar ar fi stabilite etapele şi timpul de lucru. Costurile prea mari fac restaurarea nerentabilă.
Nu cred că (statul) a auzit de artişti
- Cum sunt afectaţi artiştii de situaţia economică actuală? Sunt protejaţi în vreun fel de stat?
- Criza îi afectează foarte mult pe artişti, tocmai pentru că suntem ultimii în piramida de priorităţi (valori) pe care o stabileşte fiecare om. Cât despre stat, nu cred că a auzit de artişti.
- Se poate trăi din artă în România?
- Nu. Nu se poate trăi numai din artă, nu din artă pură. Ca în orice domeniu dacă eşti bun ar trebui să fie simplu să te vinzi bine, dar nu-i aşa de simplu. Chiar dacă fiecare artist are un nume şi o cotă, ca să poţi supravieţui trebuie să uiţi aceste adevăruri.
- Cât de important este marketingul şi cât valoarea unui artist?
- Pentru mine valoarea unui artist e cea mai importantă, dar pentru că doar cunoscătorii o vor înţelege, marketingul te poate face vizibil şi pentru ceilalţi.
- Cine cumpără obiecte artistice?
- Iubitorii de frumos, cei care au nevoie să evadeze din cotidian.
- Unde ai expus? Unde expui?
- Am expus mai mult în străinătate, în special în Austria, dar acum expun şi în ţară la diverse expoziţii.
- Ai participat la concursuri?
- Am participat la mai multe concursuri, am obţinut şi câteva premii. Cel mai important concurs pe care l-am câştigat a fost unul internaţional la care au participat 34 de artişti din 17 ţări. Am obţinut locul întâi la pictură şi trofeul Oscar KOKOSCHKA.
- Care a fost cel mai bun preţ pe care l-ai obţinut pentru o lucrare de a ta?
- 3.700 de euro, evident în Austria.
Mai multe lucrari aici
