Boris Velimirovici

Aseara am fost la spectacolul Lacul lebedelor pe gheata de la Sala Palatului (amanunte aici). Un spectacol care nu trebuie ratat. Totul a fost realizat cu un profesionalism remarcabil: costumele, lacul (cam inghetat, dar asta era ideea), scenografia, Ceaikovski. Intr-un cuvant – Bеликолепно! (Superb).

Dar…

Am avut impresia ca anumite persoane nu se potriveau deloc in peisajul din jurul lacului. Nu ca eu as fi fost ca pestele in apa, dar macar ma straduiam sa trec neobservat. Altii, insa, pareau ca au iesit la pescuit, probabil crezand ca ”Lacul lebedelor” e vreo balta din jurul capitalei (ca in bancul cu politistii). Lasand deoparte faptul ca au ajuns cu trei sferturi de ora dupa inceperea spectacolului, mai aveau pretentia sa ridice jumatate de sala in picioare ca sa ajunga la locurile rezervate – asta a tinut aprope pana la pauza, apoi, dupa pauza, a reinceput pentru ca unii au intarziat de la bufet.

In stanga si in fata mea s-au plasat cateva ”doamne” care si-au adus copii sa le arate balerinele. Laudabil gestul, mai ales daca ar fi avut grija ca plozii sa nu deranjeze un intreg sector de sala. La un moment dat, un vecin de suferinta le-a atras atentia copiilor sa nu mai sara si sa nu mai faca piruete pe culoarul dintre scaune cu speranta ca parintii se vor simti si isi vor linisti odraslele. Evident, nu s-au simtit.

Un lucur care m-a bucurat.

Am aflat ca avem si noi bunici si bunicute care nu sunt doar niste asistati sociali si isi permit sa rupa 200 – 300 de lei din pensie pentru un bilet la balet.