Posts Tagged ‘Turcescu’

Ce dracu’ caută Turcescu la TVR?

Thursday, May 20th, 2010

Publicat și pe Cotidianul.ro

Funcția de președinte-director general al televiziunii naționale este una cu rang de secretar de stat, cel puțin neoficial, iar în afara salariului nesimțit aduce și multe alte beneficii. Turcescu e un tip ambițios care s-a săturat de ciugulelile de la o companie privată în care a devenit mâna a treia, Realitatea TV, și s-a gândit să accepte un post de bugetar. Ca să spunem lucrurilor pe nume – post oferit, de către PDL, ca recompensă pentru “imparțialitatea” din timpul campaniei prezidențiale și după. Dar prea puțin mă interesează în toată această poveste moralitatea jurnalistul Robert Turcescu. Cred că mai important este să ne concentrăm pe educația și experiența sa managerială.

Robert Turcescu e licențiat în jurnalism, iar puținele funcții executive pe care le-a deținut s-au soldat cu eșecuri răsunătoare, vezi vechiul Cotidianul și Realitatea FM, unde ocupă în prezent funcția de director executiv. Prin urmare, dacă lăsăm deoparte experiența de gazetar, pe care nu aș vrea să o fac subiectul acestui text, experiența managerială este insignifiantă, ca să nu spunem inexistentă.

Din păcate pentru Robert, experiența jurnalistică nu prea contează când ai de condus o instituție media cu șase canale de televiziune, cinci studiouri regionale plus studioul central din București, cu peste 3.200 de angajați, o cifră de afaceri de 130 de milioane de euro și cu datorii totale de peste 50 de milioane de euro.

Nu este de neglijat nici poziția pe piață a TVR. Audiențele TVR sunt bătute de mai toate televiziunile comerciale, pe mai toate segmentele de vârstă și orele de difuzare, cu alte cuvinte, ratingul și cota de piață ale TVR se află undeva pe la glezna broaștei. Pe marii jucători din piața de publicitate, și asta scăzută cu 50%, nu-i interesează misiunea ta de televiziune publică, ci numărul de potențiali cumpărători la care ajunge spotul publicitar. Dacă mai luăm în calcul și faptul că firmele de stat nu mai au bani să pompeze în “publicitatea” de la TVR, este evident că soluția redresării financiare a postului național de televiziune nu are cum să vină de la un preşedinte-director general numit pe criterii de clientelism politic și fără experiență managerială.

Pe de altă parte, dacă s-a dorit recompensarea lui Turcescu, ar fi trebuit să i se găsească un loc călduț într-o zonă în care nu ar putea produce daune majore, iar în funcțiile de o asemenea importanță să îl numim pe unul dintre băieții noștri din multinaționale care au terminat ceva MBA-uri sau doctorate în management pe afară, că slavă Domnului avem. Boala aceasta a clientelismului e veche și cronică la noi, acum, însă, ar trebui înțeles că în situția în care ne aflăm cel mai bine ar fi să lăsăm profesioniștii să-și facă treaba. În vremuri de restriște clientela politică e mai greu de digerat și pică greu pe stomacul gol al contribuabilului.

Cu tot respectul pentru jurnalistul “imparțial” Turcescu, dar cred că managerul Turcescu nu are ce căuta la TVR. Pentru binele televiziunii naționale, ar fi extraordinar dacă Robert Turcescu ar avea puterea să spună pas acestei oferte. Mai mult chiar, să le sugereze ofertanților săi soluția numirii unui manager de carieră care ar putea prelua postul sub un contract de management cu obiective profesionist stabilite.

Rating 3.00 out of 5

M-am săturat

Tuesday, May 11th, 2010

Publicat și pe Cotidianul.ro

M-am săturat de băse, boc, udrea, videanu, berceanu, blaga, năstase, iliescu, geoană, ponta, crin, orban, voiculescu, bela, verestoy, vadim și alții. M-am săturat, de ANI, DNA și justiția chioară. De politicenii corupți, comisionari, afacerișiti, blatiști și bișnițari. De sindicaliști. De bugetarii cu salarii și pensii nesimțite. M-am săturat de mituiți și mituitori. M-am săturat de clientela politică, de ”negustorii cinsiți” și afacerile lor oneroase. M-am săturat de cozile de la plata impozitelor. De toate cele 798 de taxe și cei 263 km de autostradă. M-am săturat de prostimea manelistă care votează pentru o bricheta, un pix sau un făraș, dar mai ales de ”deștepții” care nu merg la vot pentru că nu au cu cine vota.

M-am săturat de proteveuri, antene, realități, beunuri, oteveuri și tevereuri. M-am săturat de popescu, dinescu, tănase, boda, cristoiu, badea, gădea, stan, ciutacu, turcescu, moraru și alții. De cancan, libertatea, acces direct, știrile de la ora 5, dansez pentru tine, bingo, cărcotași și dan diaconescu direct. M-am săturat de zăvoranu și pepe, oțil și radulescu, bote și blonda lui, țociu și palade, nikita, sexy brăilenaca, elodia și ogică. De televiziunile mogulilor care își vând publicitatea indiferent de procentul de cultură din punctul de rating.

M-am săturat de gazete și prosporturi. De patinoare, săli de sport și stadioane. De toți becalii, borcea, paszkany, iancu, corleone, nașul, arbitri, blaturi, liga lui mitică.

M-am super, mega, hiper săturat de certficiate de producători, piețe insalubre și revânzători. De merele din Egipt, bananele din Polonia, perele din Brazilia, castraveții din Islanda, ouăle din Kongo, roșile din Afganistan și portocalele din Olanda.

M-am săturat de NATO, FMI și UE. De americanii care au adus criza, de rușii care opresc gazul, de chinezii care fac de toate și bulgarii care ne fură turiștii.

M-am săturat de creșteri negative. De revolte, greve, pichetări, proteste și mitinguri. De șomerii care muncesc la negru. De găurile din buget, asfalt și buzunare. M-am săturat de băncile profitabile în plină criză. De ratele pentru apartament și leasingul de la mașină. M-am săturat de factura de cablu, cea de telefon și internet. De milioanele de la loto pe care le căștigă alții.

M-am săturat de toți cei care au făcut școala pe banii noștri și fug în lume pentru ca de acolo să ne țină discursuri moralizatoare. M-am săturat de medicii fără bani care ne anesteziază ca să ne bage mai ușor mâna în buzunar. De doctorii care sunt aici pentu că încă nu și-au găsit un loc de asistentă la o clinică occidentală. M-am săturat de morții cu zile din spitale și șpaga de la cimitire.

M-am săturat de polițiștii care pândesc cu radarul din tufișuri.

M-am săturat de tupeu, prost gust și ipocrizie.

M-am săturat de munții de gunoaie și grătarele de la ”iarbă verde” din spatele blocului. De aerul poluat pe care-l respir. De mizerie, șobolani, pisici și maidanezi. M-am săturat de aglomerația din autobuz și metrou. De şmecherii care îşi pun maşinile pe avarie în mijlocul străzii.

M-am săturat de pensionarii fără medicamente și cu restanțe la întreținere. De câinii vecinei de la nouă care-și fac nevoile în lift. De tinerii de la scară care scuipă semințe toată ziua și se plâng că e greu. De nesimțitul care parchează pe locul meu plătit la primărie. De administratorul care mă fură la cheltuieli. De apa caldă care curge rece. De frigiderul gol și chiorăitul mațelor. De copii cărora le trebuie haine, manuale și jucării.

M-am săturat de România asta întoarsă pe dos.

Rating 4.00 out of 5